Pr. Iuliu-Marius (Maxim) Morariu – Facultatea de Teologie Ortodoxă

Originar din Salva, (judeţul Bistrița-Năsăud), Pr. Iuliu-Marius (Maxim) Morariu este masterand în anul II atât la Facultatea de Teologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (specializarea „Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psiho-Socială”), cât și la Facultatea de Istorie și Filosofie a aceleiaşi universităţi (specializarea ,,Istoria Europei de sud-est”). Alegerea studierii în paralel a celor două facultăți la nivel master este firească, după ce, la nivel licență, a studiat tot la universitatea clujeană. După terminarea Facultății de Teologie, în 2014 este călugărit la mânăstirea Parva din județul Bistrița-Năsăud.
Pe perioada studenției Pr. Maxim s-a dedicat exclusiv studiului, astfel că rezultatele nu au întârziat să apară. La Facultatea de Teologie termină ca șef de promoție. Până în prezent, la aproape 25 de ani, are opt cărți publicate, șașe dintre ele ca autor principal, iar două în calitate de co-autor, are peste 120 de articole științifice publicate în reviste de specialitate (printre care și articole indexate ISI și BDI), la nivel național și internațional, dedicate unor subiecte teologice sau istorice, și a participat la peste 40 de conferințe în țară și în străinătate. Pe parcursul studiilor de nivel licență obține bursă de merit, de performanță și de studiu.
În 2012 devine director al Departamentului Cultural al ACOST (Asociația Credința Ortodoxă a Studenților Teologi). În 2013, Pr. Maxim începe colaborarea cu Radio Renașterea, unde realizează emisiunea ,,Oameni de ieri și de azi” și prezintă rubrica „Cărți vechi și noi”. Tot în acest an devine fondator și redactor-șef al revistei Astra Salvensis (indexată BDI, cu autori internaționali, ea apare în format electronic în Biblioteca Regala a Danemarcei, în bibliotecile din Viena, Luxemburg și în cea a Universității Harvard), redactor al revistei Sămănătorul, (Tismana), membru fondator al Despărţământului ,,Astra” Sebeş și membru în colegiul de redacție al revistei Astra năsăudeană, editată de către Despărțământul Năsăud al ,,Astrei”. Între timp, primește premii pentru poezie la concursuri naționale, premii și distincții pentru cercetare științifică, scrie proză și recenzii, colaborează la 12 reviste literare și cu diferite fundații și societăți culturale, participă la școli de vară etc. În 2014, pleacă zece zile cu o bursă internațională în Kosice, Slovacia, la o școală de vară, cu tema „Ethics and Politics in the European Context“ – „Where is Civil Society in Central Europe Heading to?”, și tot în acel an devine membru al Consiliului Studențesc de Performanță Academică din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. În vara anului 2015, Pr. Maxim efectuează un schimb de experiență de trei luni în Franța, la o abație benedictină, iar anul acesta urmează să plece pentru o lună la un stagiu de cercetare la Facultatea de Teologie din Belgrad, Serbia.
În puținul timp liber, părintelui Maxim îi place să călătorească și să citească.

 

About ruxandra.ursache